imi cinta vintul printre frunze
si merele in fir se trag
pe o suveica fermecata
sa tes din ea vis de copac
sub umbra de nuc vechi
cu radacini din neamuri
stau singura acum
cu fete/umbre de-alta dat'
cu mama mea cea din razesi plecata,
sa-si faca scoala la oras
si tatal meu,
saminta fina, de boiernas.
mi-e dor de banca
pe care-am stat imbratisati,
de masa verde
ce ne stringea pe totii,
de zile mari,
trecute acum in vesnicie,
trecute-n ceata ..
si ce-a ramas e umbra verde
si cintecul de pomi in floare
a fost odata..
o masa fermecata
ce ii tinea pe toti in plasa vietii
un cuib de oameni,
innaditi din inima de mama.
trecuse lumea peste noi,
cu tancuri si ispite,
iar in a noastre radacini
se usca incet seva
se rupe ram cu ram
din pomul..
( ce ne tineau pe culmi de vise?)
scorburi de venin
viermi de invidie
omizi de patima
seceta de dragoste si mila
lacuste,
trec rind pe rind,
isi fac veleatul,
pe-al nostru trunchi...
stoluri de spaima
cuib in el isi fac
si se prefac
in crivat. vint de iarna
si-ncet se-apleaca
nucul sfint spre tarna
mincat de chin
minat de boala.
spre tarm de moarte..
isi lasa fruntea
nucul cel batrin,
sa doarma.:
ii mai ramin in suflet
visele cu masa verde,
fermecata,
unde ne adunam
la nunta dragostei,
de mama
o umbra, doar, acuma...
No comments:
Post a Comment